Fotbalul si tenisul sunt doua sporturi care aparent n-au ceva in comun. Ce v-a apropiat, totusi, de tenis, dupa o cariera de peste 20 de ani in fotbalul de performanta? Cand ati inceput sa jucati?

Prima data am jucat intr-o zi de cantonament, pe terenurile clubului Steaua, de care se ocupa nea Gogu Viziru. M-a uimit ca seara, la masa, n-am putut sa ridic sticla de apa cu mana cu care jucasem. Mi s-a parut curios dupa un efort care, pe moment, nu se arata prea mare. Dupa ce m-am lasat de fotbal, am inceput sa joc mai des si am mai invatat. Daca nu mai eram in fotbal si nu mai aveam niciun angajament, am inceput sa joc tenis constant. Am continuat in Belgia. Acolo toata lumea e pasionata de miscare, fiecare practica un sport. Eu aveam un prieten italian caruia ii placea tenisul si mergeam impreuna pe teren. Pe langa fotbalul pe care il jucam la veterani, jucam si tenis, de doua-trei ori pe saptamana.

Ati avut rezultate impresionante in perioada in care jucati fotbal. Sapte titluri nationale cu Steaua, Supercupa Europei in 1986, 15 convocari la echipa nationala. V-ati fi dorit sa faceti tenis cu aceleasi performante?

Nu cred ca la nivel de performanta as fi facut alt sport decat fotbalul. Pentru mine, e cel mai frumos. E un sport colectiv si parca bucuria e mult mai puternica atunci cand ai cu cine s-o imparti. Fotbalul e un joc foarte dificil, fiind printre putinele sporturi care solicita foarte mult picioarele. Pentru asta e nevoie de mult talent. Coordonarea cu picioarele e mult mai dificila.

In Romania, fotbalul se bucura de un impact mediatic si de o popularitate care au ajuns sa bata celelalte sporturi. Comparand cu tenisul, din punctul dumneavoastra de vedere, ce face diferenta? Ce-i lipseste tenisului pentru a fi la fel de vizibil?

Fotbalul e un sport mai popular pentru ca se poate juca pe orice bucata de teren. Nu conteaza ca e in camp sau pe denivelari. E suficient sa se adune cativa copii si se formeaza o miuta. Pe cand la tenis, e nevoie in primul rand de un teren marcat si de o racheta nu foarte ieftina. In plus, terenurile sunt putine, copiii care il practica si mai putini si aria de selectie foarte restransa. Cu cat sunt mai multi practicanti, cu atat sportul respectiv e mai iubit. In tenis, daca se investeste intr-un copil, riscul ca acesta sa nu reuseasca este mai mare, pentru ca, daca nu e suficient de talentat, incercarea lui esueaza. In fotbal, nu trebuie sa fie neaparat un jucator complet. Poate sa alerge foarte bine, dar sa nu aiba o coordonare eficienta, de exemplu. Partea buna la fotbal e ca lipsurile unui jucator pot fi puncte forte pentru un altul din echipa. In schimb, la tenis, pentru rezultate bune, totul depinde de tine si de complexitatea ta ca jucator. E o competitie 1 la 1 si reuseste doar cel mai bun.