Racheta
De la statura i se trage porecla. Are doar 1,72 m. Si chiar daca roscovanul adolescent a crescut viguros la ferma de vite a tatalui sau, nu arata a Goliat, asa ca Harry Hopman, fost capitan al echipei de Cupa Davis a Australiei, gaseste cu cale sa-i zica “Racheta”. “Era orice altceva, numai racheta nu – isi amintea Hopman. Dar avea o dorinta de a munci mai mare decat a celorlalti, si curand mi-am dat seama ca era mai talentat decat oricare dintre cei mai buni jucatori australieni.” Ce joc a iesit din combinatia de munca si talent proprie baiatului care a parasit de timpuriu scoala pentru o cariera de 24 de ani in tenis a spus-o britanicul Dan Maskell, multa vreme “vocea din tenis” la BBC: “Fara greseala din punct de vedere tehnic, de la o bogatie de servicii, la un drop-voleu de temut, plus un backhand topspin distructiv, cand avea nevoie, sau un slice bine stapanit, cand situatia o cerea.” Si un timing desavarsit. Arsenal adunat si de pe terenul de tenis pe care familia Laver il avea acasa, si din lectiile de istorie a fitness-ului, a tacticii si tehnicii, pe care i le-au predat mari antrenori, asa incat “Racheta” s-a ridicat deasupra tuturor.

1962. Primul Mare Slem. Ca amator
Australienii stapanesc finalele de Mare Slem. In toate patru, trei pe iarba si una pe zgura, Laver trece de conationali de-ai sai. Dupa titlul in Campionatele Australiei, cea mai mare provocare e sa castige pe zgura lenta de la Campionatele Frantei. Cel mai mare hop ii iese-n cale in sferturi: compatriotul Martin Mulligan, cel care tine totul in varful rachetei. Are minge de meci la 2-1 la seturi, 5-4 si 40-30 pentru el, pe serviciul lui Laver. Are de ales la retur: diagonala sau, cum a facut-o sistematic tot meciul, lungul de linie. Acum se joaca soarta Marelui Slem. Mulligan trimite-n lung. Afara. De-aici, Laver intoarce meciul in cinci seturi. Urmeaza inca cinci in semifinale si inca o lectie de rabdare in finala, in fata altui compatriot, Roy Emerson. La Wimbledon avanseaza mult mai usor. Cunoaste o singura alerta, in sfertul cu spaniolul Manuel Santana. Cu primele trei titluri in buzunar, e plin de incredere ca nu mai poate rata “eventul”, pe care inaintea lui l-a mai reusit doar americanul Donald Budge, in 1938. La Forest Hills pierde numai doua seturi. Si-a completat Marele Slem. Cum singur o spune, “e inceputul succesului in viata”.

1969. Al doilea Mare Slem. Ca profesionist
Are 30 de ani. E-n culmea artei sale. E profesionist (din 1968 suntem in Era Open a tenisului). Pentru prima data din anii ’30, cele patru turnee de Mare Slem sunt deschise tuturor jucatorilor. Toti cei mai buni sunt in cursa. Printre ei, stangaciul Rod Laver, din nou in fata a patru intalniri cu cel mai bun tenis si cu... sansa. Primul titlu, al Open-ului Australiei, se joaca la Brisbane, oras vecin cu Rockhampton-ul lui natal. Rod e motivat. E-n fata propriului public. A prietenilor. A familiei. Castiga, pe o caldura de 35°C la umbra si cu prea putina asistenta in tribune, din cauza unei incurcaturi privind drepturile de televizare a turneului. Mai mult, o mai veche accidentare se reactiveaza, asa ca cele doua saptamani de la Paris se anunta dure, dar Laver se descotoroseste de toti adversarii, pentru a-l regasi la capat pe cosmarul sau pe zgura, compatriotul Ken Rosewall, pe care nu l-a mai invins pe aceasta suprafata. In ziua finalei, arena de la Roland Garros e asaltata de spectatori, martori la victoria lui Rod Laver in minimum de seturi. Dupa al doilea succes major, vine sezonul pe iarba, mai linistit. La Wimbledon, australianul e neinvins de mult timp. Si isi pastreaza invincibilitatea. Pretutindeni se vorbeste acum numai despre al doilea Mare Slem. Laver lasa lumii intregi impresia ca a patra victorie nu-i poate scapa. Ca nimic nu-l mai poate opri. Dar o ploaie teribila se abate asupra New York-ului, transformand terenurile de iarba de la Forest Hills in mlastini. Finala se amana. Luni. Marti. Meciul incepe tarziu, pe un teren ud. Laver ii cere arbitrului sa-i permita sa foloseasca incaltari cu crampoane. E o situatie interzisa, dar, date fiind conditiile, se aproba. Si Rod Laver castiga. Imediat declara forfait pentru finala de dublu si se arunca in primul avion, pentru a ajunge acasa, la sotia sa care e gata sa nasca.

Al doilea Mare Slem. “Sfantul Graal” al tenisului. Irepetabil, dupa parerea multora. O realizare de proportii. Vorba lui Andre Agassi: “Perfecta, asemenea lui Dumnezeu”.