Trecut putin de ora cinci dimineata-n Bucuresti. Nonagenarul lasa-ncet in urma blocul unde locuieste. Are de pasit 200-300 de metri pana la terenul de tenis. Merge o bucata, ia o pauza. Alta bucata, inca un respiro. Tricoul in care e imbracat ii acopera cumva stramb silueta. E deformat de racheta de tenis ascunsa pe dedesubt. Nu cu mult timp inainte, cand mergea cu racheta atarnata de umar, unii il luau in balon. Nu-l credeau ca joaca tenis la anii lui, desi le argumenta: “Datorita tenisului am ajuns la varsta asta!”. Asa ca fereste racheta de privirile iscoditoare si a renuntat sa mai dea explicatii. Ajunge. Poarta clubului de tenis din Parcul Moghioros s-a dat deja deoparte. Se intra-n tura de dimineata la tenis. A pensionarilor. Partenerii de joc mai matinali au un set inainte. “A venit Sandu!”
Alexandru Cernea incepe cu inca o pauza. I-o cer cei 93 de ani impliniti. Apoi incalzirea, si intra-n joc. La dublu. Se joaca-n echipe cu varste echilibrate intre mai “junii” de 70, 70 si ceva de ani si un veteran ca “domnul Sandu”. Toti joaca lunea, miercurea si vinerea. In zile de post. Nu se pot abtine insa de la tenis. “Desi un cot imi face probleme si am anghina pectorala – spune Alexandru Cernea, trecand in revista betesugurile, care n-au putut totusi sa-l impiedice decat de la jocul de simplu. Nu cu mult timp in urma, am fost internat de doua ori. Am fost dus cu Salvarea la spital. Bineinteles ca ultima recomandare a fost: Gata cu tenisul! Dar asta nu mi se potriveste, asa ca l-am reluat. Prea s-a infiltrat in mine.”
Mai degraba tenisul l-a descoperit pe el, pe cand avea 19-20 de ani. O familie avea un serviciu bun la un consortiu strain care a facut un teren de tenis pentru cei din conducere. Familia avea o fata, fata avea la dispozitie terenul si l-a cunoscut pe Alexandru. Amintirea merge mai departe: “Nu stiam nimic despre tenis. Fata m-a cooptat si pe mine, si de-atunci nu m-am mai lasat”. Se-ntampla in Bucurestii anilor ‘30.
Partenerii de azi il vad tot verde. “Se duce dupa orice minge. Joaca pentru ca-i place sa joace si arata respect pentru public.” Publicul e format din cei care chibiteaza pana sa le vina randul pe teren conform algoritmului aplicat in faptul diminetii. Acum, sa nu va imaginati jocul altcumva decat mai cu incetinitorul, cu binisorul, dar nici sa nu treceti cu vederea ca mingile venite-n bataia rachetei, la o lungime de brat, nu prea scapa netrimise dincolo, peste fileu.
Alexandru Cernea joaca de 10 minute. Se opreste tinandu-se de inima, parca fara sa respire. Ti se face frica. Doar se odihneste doua-trei minute. Procedeaza la fel vreo trei reprize de joc, apoi ia un time-out mai lung. De vina-i varsta. Pasiunea e la fel de vie. “Joc de aproape 75 de ani si tenisul mi-a devenit o a doua natura. Convietuiesc cu tenisul. Ca intr-o simbioza. Eu ii dau tenisului putin efort, si tenisul ma rasplateste incarcandu-mi bateriile. Si asta de o viata intreaga”.
O viata de meciuri la categoria a III-a, si-apoi, promovat de rezultate, la a II-a, pe terenurile batute de Gogu Viziru si alti jucatori ai vremii, in Herastrau, la Strandul Tineretului, la Tenis Club, loc unde s-a vazut candva in Top 300 intr-un clasament afisat. Dupa ce l-a batut pe un anume Boaghe, un jucator la un moment dat rezerva in echipa nationala de Cupa Davis. “Spre surprinderea mea – afirma. Nu vreau sa ma laud. Iesisem al treilea pe Bucuresti. Eram acolo, intre cei mai buni, numai ca trebuie sa tinem cont ca multi jucatori din burghezie sau opriti din alte motive n-au putut participa. Sunt sigur ca in tara erau cel putin o mie de jucatori mai buni decat mine, dar nu puteau sa joace. Nu le permitea situatia lor, nu le dadea voie sistemul.” Asta prin anii ‘60. Sau ‘70. Cand tenisul era vazut ca “un sport de lux”.
Tot pe-atunci l-au impresionat “cei doi mari maestri ai nostri, Ilie Nastase si Ion Tiriac”. Mai spre zilele noastre, Steffi Graf, Martina Hingis, Justine Henin sau Amelie Mauresmo, dintre jucatoare. Si Ana Ivanovic. Revenind la jucatori, ii place de Nadal, “pentru conditia fizica, pentru puterea de a alerga. I-am apreciat mereu latura atletica”. Dar mai intai de toti si de toate il admira pe Roger Federer. “La Federer am avut si am intotdeauna ce vedea: tehnica admirabila, ambitia continua. Si conditia fizica. E in permanenta pregatit. Un jucator colosal”, e de parere Alexandru Cernea. Ceva mai inainte i-a placut pe Boris Becker si pe Andre Agassi. Si apropo, are mare incredere in Sorana Cirstea. “E speranta noastra”.