Cu rachetele in vestiarul salii de gimnastica


Care este legatura ta cu tenisul?

In afara faptului ca mai jucam din cand in cand la ”Lia Manoliu”, la Dinamo, ieseam pentru un tenis cand aveam timp liber.


Acum esti antrenor in lotul olimpic de gimnastica... Ce inseamna asta pentru tine?

E o provocare. Mi-am dorit, poate, atunci cand m-am retras, sa devin antrenor, dar pentru mine cred ca a fost mult mai important ca am mers mai intai la juniori, pentru ca una e sa faci gimnastica, alta sa antrenezi. Intr-adevar, experienta isi spune cuvantul si inveti foarte mult din greseli, dar cand e nevoie de asistenta si de ajutat copiii, e putin mai greu. Tocmai de aceea, acesti doi ani pe care i-am petrecut la Dinamo mi-au prins foarte bine si cred ca ma vor ajuta mult.


Esti singurul gimnast medaliat cu aur la Olimpiada. Cum te-a schimbat asta?

A fost un vis, pentru ca orice sportiv isi doreste, mai intai, sa ajunga la Olimpiada. Eu am reusit asta, am fost la trei editii. Mai mult decat atat, am reusit sa obtin si cel mai frumos titlu din cariera, la Sydney, in 2000. M-am schimbat, pentru ca am reusit sa castig ceea ce nimeni in Romania n-a mai izbutit. Vreau sa spun ca a fost o invatatura de minte ceea ce se intamplase cu patru ani in urma, la Atlanta, unde, printr-o mica ezitare, am iesit pe locul 2. Si asta m-a ambitionat. Daca as fi castigat din prima aurul, poate ca mi-as fi spus: Ce simplu e! si nu mi-as mai fi dat atat de mult interesul, nu m-as mai fi antrenat la fel. Asta m-a facut sa fiu mai dur cu mine.


Ce se intampla cu un sportiv imediat dupa ce castiga o medalie olimpica?I se schimba viata?

Viata se schimba, pentru ca lumea te priveste altfel. Devii o persoana publica si trebuie, cu atat mai mult, sa fii atent la tot ce faci. Si in sportul de performanta, si in viata de zi cu zi, pentru ca altfel ajungi sa fii aratat cu degetul.


Te influenteaza ceea ce se scrie in presa si se vorbeste in jurul tau?

Da, oarecum... E dureros cand un sportiv de inalta valoare obtine un titlu, iar la urmatoarea competitie se intampla sa greseasca. Imediat e criticat, se face un mare caz. Se intampla, nimeni nu este robot. E de preferat sa nu mai citesti presa si sa-ti urmezi programul pe care l-ai stabilit, sa-ti urmaresti interesul. Dupa rezultate, si presa va raspunde altfel.


Incurajezi ideea de a face sport de performanta, chiar si dupa atatea accidentari suferite?

Da, din pacate am avut parte de multe accidentari. Chiar o fractura la coloana, care m-ar fi obligat sa renunt la gimnastica. Asta se intampla prin 1999, dar pentru ca am avut ambitia necesara si oameni care au fost alaturi de mine, in primul rand parintii si, mai apoi, colectivul tehnic si toti prietenii, am luptat in continuare. Drept dovada, am devenit campion olimpic. Mi s-a propus atunci chiar sa port un corset. N-am acceptat, iar dupa un tratament de refacere am putut merge mai departe. Performanta as recomanda-o oricui, dar trebuie sa existe si placerea de a face sport.


Daca n-ar fi fost gimnastica, ar fi fost alt sport?

Cred ca da. Le multumesc parintilor pentru ca au iubit sportul, iar daca nu m-ar fi dat la gimnastica, probabil ar fi fost un alt sport. Am cochetat la un moment dat cu hocheiul. La Gheorgheni, gimnastica si hocheiul erau sporturile de baza si, pentru ca patinez foarte bine, am fost luat in vizor de antrenor, care mi-a spus sa vin la antrenamente. Mi-au dat casca, crosa si, cum eram mai emotiv, nu le-am spus ca faceam deja gimnastica. Atunci cand au aflat, au zis: Aaa... Ne scuzati! Oricum, nu cred ca ar fi fost prea bine, pentru ca am o statura destul de mica si poate as fi riscat sa fiu confundat cu pucul.