A venit la Monte Carlo acum aproape 30 de ani. A adus-o valul de iubire cu care l-a imbratisat atunci pe “Sfinxul tenisului mondial”, Bjorn Borg. “Nu stiu cand au trecut anii... Nu stiu... Nu m-am gandit niciodata ca voi trai la Monte Carlo”. Borg a plecat de mult din viata ei. Mariana Simionescu a ramas aici. “Imi place foarte mult. E un loc aparte, plin de gradini, curat si foarte civilizat. In plus, sunt amintirile mele frumoase. Cand m-am casatorit cu Bjorn, am primit si eu rezidenta”. Atunci nu aveau nevoie decat de ei insisi.

Nesfarsite antrenamente, o camera si multe, multe calatorii. Asta era viata lor. Fericita. “Locuiam chiar aici, la plaja, intr-o garsoniera cu vedere la mare. In acelasi bloc avea si Bjorn magazinul cu hainele pe care le comercializa atunci. A fost o perioada de munca. Practic, viata noastra era mai mult pe drumuri, prin hoteluri. Antrenamente si atata tot. Nu aveam o viata exuberanta, cum credea toata lumea. Ne antrenam si 4-5 ore pe zi cand nu aveam turnee. Nu stiam ce e plictisul. Aveam in noi destula poveste ca sa rezistam”.

Mariana isi abandonase cariera in tenis pentru Bjorn Borg. Alesese “pentru totdeauna”, cu o sentinta nemiloasa pentru viitorul ei. A crezut in jocul perfect. A intrat pe teren ascunsa in emotia campionului. A preluat dureros chinul oricarui esec. A curs delirant prin sangele tensionat al campionului ei. “Numai eu stiam daca era ceva care mergea sau care nu mergea. Il simteam. Il cunosteam atat de bine, incat ii puteam citi privirea. Cand ceva nu era bine, avea privirea incrucisata. Am avut multa rabdare cu el. Enorm de multa. Ca si cu un copil. L-am inteles si l-am sprijinit in momentele grele. Nu trecea usor peste infrangeri. Deloc chiar.
Uneori nu vorbea o zi, doua dupa un esec”.

Mariana Simionescu are puterea sa zambeasca. Amintirile ei, bucati de timp si de viata, sunt dovada unei iubiri neconditionate, o dragoste pura, daruita cu curaj, fara regrete.
Cat timp a jucat, Bjorn Borg a ramas idolul ei. Astazi, insa, admira pe altcineva. “Dupa Bjorn, Federer este jucatorul meu de suflet. L-am vazut aici cum joaca. Are un joc de picioare extraordinar. Chiar daca a pierdut contra lui Gasquet, va spun ca e ceva impresionant. Ce vezi la televizor nu este acelasi lucru cu ce vezi live. Parca zboara. Parca are aripi. I-am spus-o personal: Tu esti ca un inger pe teren!”.

Ce i-ar putea lega pe cei doi in mintea si in sufletul Marianei?! “Poate calmul. Totusi Federer mai arata cate ceva. Mai zambeste, mai gesticuleaza. Borg nu arata nimic pe teren. Figura lui era ca o stanca”.
Daca vine insa vorba de geniu, Marianei Simionescu ii fuge gandul la Ilie Nastase. Aduce vorba de el cu drag si-l descrie cu admiratie in glas si in privire. “Ilie Nastase este o exceptie. Un daruit. Are un talent iesit din comun”. Cu gandul la generatia lui Borg si la vremurile de-atunci, nu ezita sa spuna: “Sincer? Ilie nu se antrena atat de mult cat se antrena Borg, dar cel putin antrenamentele obligatorii le facea. Ilie e daruit. Poate sa joace cu ochii inchisi! Are un feeling pentru jocul asta cum n-am mai vazut!”