E mai mereu pe-afara.

La joaca. Asa se-ntalneste cu tenisul si intra-n alt joc.

Fuga-i devine parte din antrenament. Acum alearga sistematic. La finis o asteapta 62 de titluri de Mare Slem.

Marg

Margaret Smith s-a nascut pe 16 iulie 1942, in oraselul Albury din provincia New South Wales, Australia. Aceeasi localitate cu aer rural care daduse tenisului o mare legenda. Pe Jack Crawford. Campionul care invatase sa joace la ferma bogatei sale familii. Nu e cazul mezinei Smith, al carei tata lucreaza intr-o fabrica de branzeturi. Alde Smith n-au nicio treaba cu tenisul. Doar Marg, fara vreo idee anume, incepe sa-l joace. Singura. Obisnuinta de a-si petrece mult timp pe-afara o poarta pe la terenurile clubului local de tenis, de unde aduna mingile care sar peste gard. Face rost si de “racheta”. O scandura lunga si subtire care i se potriveste-n palma. O gaseste pe drum. Tot acolo si joaca. In mijlocul drumului. Deocamdata.

Pe teren

Are 8 ani. Are si o racheta adevarata, cu cap patrat, chiar daca e veche, cu grip-ul jerpelit si-i lipsesc cateva corzi. I-a dat-o o cunostinta. Descopera in gardul clubului de tenis o gaura prin care se strecoara inauntru, insotita de cativa baieti. De-atunci joaca acolo cand nu e nimeni, pe terenurile partial inconjurate de un gard viu, care-i ascunde privirilor. Isi dau silinta sa nu trimita mingile pe sus, ca sa nu se dea de gol. Marg scurteaza schimburile. Urca des la fileu. Deprinde voleul. Prima lovitura pe care a invatat-o, dupa cum va spune mai tarziu. Pana una-alta, o surprinde la el in fief proprietarul clubului. Wally Rutter. Rutter-ii n-au copii. O iau in grija pe Margaret, ii platesc lectii de tenis si antrenori. Desi stangace din nastere, fata e transformata intr-o jucatoare de mana dreapta. Pentru pasii urmatori, Rutter i-o recomanda marelui campion australian Frank Sedgman ca pe “o tanara jucatoare sclipitoare, cu mare potential de campioana”. E timpul ca adolescenta de 15 ani sa-si ia zborul.

La Melbourne

“Nu era genul de fata pe care s-o vezi la petrecerile celor de varsta ei – spune Sedgman. Dar o remarcai, cu siguranta, pentru determinarea ei in tenis. Era o fata slabuta, dar care ridica greutati, alerga, se antrena din greu si juca din greu.” Chiar Margaret povesteste cum “pompa” la greutati odata sosita la Melbourne, sub comanda lui Sedgman, cum s-a apucat de un antrenament “pe care femeile nu-l practicau pe-atunci”. Gimnastica, alergatul, “trasul la fiare”, de la 5:00 dimineata in sala de forta, o fac rapida si puternica.

Bratul face

Marea ei rivala Billie Jean King a numit-o mai tarziu Bratul. La peste 1,75 m, Margaret pare sa creasca-n dimensiuni pe teren. La 17 ani castiga Campionatele Australiei din 1960. Primul din cele sapte titluri consecutive de-acasa, dintr-un total de 11. Bratul intra-n atentia internationala. E timpul s-arate lumii intregi pumnul strans a victorie, chit ca nu-i merge de la-nceput. 1961 ii aduce doar al doilea titlu australian si trofeul la englezescul Kent All-Comers Championship. Lipsa de experienta o-mpiedica sa mearga din prima participare pana la capat in Campionatele Frantei si la Wimbledon. Debutul european ii dezvaluie punctul slab. E o choker. Predispusa sa cedeze sub presiune. Sa-si piarda cumpatul. “A trebuit sa ma lupt cu lacrimile si cu umilinta – spune Margaret dupa finala pierduta in 1962 la All-England Club, in fata americancei King. Infrangerea m-a impins in cea mai adanca dezolare a vietii mele.” Avea sa-i treaca. Avea sa-si poata izola reactiile emotionale, incurajata de numerosii fani. Va fi “o adversara de cosmar”. Castigase la Roland Garros 1962, castiga si Campionatele Statelor Unite. In 1963 isi ia revansa la King, in “regatul” Wimbledon, apoi, pe neasteptate, hotaraste sa ia o pauza.