La inceputul sezonului, am fost in Australia, cu jucatoarea Cristina Dinu, pentru a o sprijini in vederea participarii la primul turneu de Mare Slem al anului. Nu mai fusesem de 15 ani la Antipozi, asa ca a fost o experienta speciala si pentru mine, una care mi-a adus in minte o tactica pe cat de veche, pe-atat de actuala.

Am indrumat-o pe Cristina catre un turneu de juniori, intr-un oras aflat la 200 km de Melbourne, pentru a o introduce in atmosfera competitionala din Australia. Primul lucru la care m-am gandit a fost sa identific eventualele obstacole in calea unui joc de calitate, acele conditii potrivnice tenisului care urmau sa o caleasca in vederea evolutiei la Australian Open. Afara era o caldura insuportabila, batea un vant turbat, din toate directiile, si mai deranjau si mustele. In permanenta, in timpul meciurilor, auzeai cum antrenorii, jucatorii si spectatorii isi dadeau palme pentru a le alunga. Mai mult, turneul suferea la capitolul organizare. N-aveai nici cea mai mica idee pe ce teren si la ce ora urma sa joci, totul depindea de celelalte rezultate. O problema destul de apasatoare era si faptul ca se juca fara arbitri, asa ca apareau destul de des controverse pe tema mingilor in aut, ceea ce inflama starea de spirit a jucatoarelor. Un alt inconvenient: terenurile nu erau despartite cu plasa. Daca jucai pe o suprafata situata intre alte doua, te puteai trezi in racheta cu mingi din ambele directii, ceea ce te putea incurca in momente-cheie. Initial ne-am confruntat si cu lipsa unui sparring-partner. Imediat dupa primul meci, insa, toate participantele isi doreau sa se antreneze cu Cristina, astfel ca, la un moment dat, ne alegeam partenerii de antrenament. O alta problema era fusul orar, care presupunea, pentru noi, zece ore diferenta. Noroc ca am plecat in Australia cu trei zile inainte de inceperea acestui turneu de juniori, care a durat sapte zile, ceea ce inseamna ca am avut la dispozitie zece zile de acomodare pentru participarea la Australian Open.

Analizand chiar in timpul turneului toate aceste situatii cu care ne-am confruntat, am ajuns sa ma gandesc la felul in care ar fi reactionat Ilie Nastase, Ion Tiriac sau Petre Marmureanu, daca ar fi fost de fata. Cred ca Tiriac ar fi spus: Bai Severica, am venit de doua ori aici: prima si ultima data. La randul lui, Nastase cred ca s-ar fi exprimat cam asa: Bai, asta e turneu pentru mine! Nu e nici tactica, nici tehnica, totul e improvizatie! Marmureanu ar fi zis: Pai eu dau cat pot in minge, fara sa ma gandesc la vant. Asa ca ne-am adaptat la fata locului. Dupa o discutie cu Cristina, am convenit, surazand, ca ”am venit aici pentru prima si ultima data”, cum ar fi spus Tiriac. Probabil ca anul viitor vom alege un alt turneu pregatitor sau o perioada de adaptare mai scurta, Cristina fiind pe tabloul principal, ca si anul acesta. Pana atunci, desi sistemul ei de joc a fost stabilit pentru anul in curs, am sfatuit-o sa improvizeze, de data aceasta in maniera lui Nastase, si sa loveasca mingea cat se poate de tare, sa n-o mai incurce vantul. Practic, atunci cand mi-am amintit de cei trei fosti colegi de echipa de Cupa Davis, i-am simtit aproape, iar asta m-a ajutat. As spune ca si pe Cristina, care a urcat apoi pana-n optimi in turneul junioarelor la Australian Open.