Cea de-a doua fiica a reverendului Henry Charles Douglass, vicar la biserica St. Matthew, din Ealing, a-nvatat sa joace tenis pe terenul vicariatului, incurajata de tatal ei, care i-a fost apoi sprijin constant in timpul unei cariere care-a situat-o pe britanica pe locul al treilea in topul titlurilor individuale castigate de-a lungul timpului la Wimbledon. La Colegiul Printesa Helena, in schimb, tenisul nu era la fel de incurajat, iar eleva Dorothea Katherine a ajuns la un moment dat la o disputa aprinsa cu o profesoara, din cauza unei mingi cazute pe linie. Era manifesterea timpurie a unui entuziasm si-a unui spirit competitiv care-au crescut odata cu fata inalta, subtire si intotdeauna fit, care profita de orice ocazie sa joace cu barbatii de la Ealing Common Lawn Tennis Club, a carei membra a devenit de la 11 ani, dezvoltandu-si astfel imensul talent, energia si inteligenta.