Una dintre cele mai respectate si influente figuri ale secolului XX, intotdeauna o promotoare a schimbarii sociale si a egalitatii. A creat tot timpul carierei sale noi drumuri pentru ambele sexe spre si afara din sport si continua sa faca la fel si azi, la 66 de ani.

Fiica lui Moffitt King

Si-a inceput parcursul fulminant prin lumea tenisului la 17 ani. Inainte ca parintii s-o indrume catre sportul in care avea sa devina legendara, jucase baseball si fotbal cu prietenii din copilarie. “Ce-i ala tenis?”, il intrebase pe un baiat din vecini, dar dupa prima lectie stia mai mult de-atat. Stia ce vrea sa faca in viata, chiar daca pe la 15 ani isi simtea increderea macinata de o colega de Cupa Wightman, campioana Maureen Connolly, cea care-i spusese intr-o seara: “Uite care-i treaba: nu vei reusi niciodata. Nu te mai deranja”. Dar Billie Jean ii promisese mamei ei: “Voi fi Nr. 1 mondial!”. Si asa a fost. Si nu doar o data. Si-a rezervat sase ani de suprematie.

King e Regina

Departe-i ziua cand, cu 8,29 dolari castigati din munci marunte in gospodarie, si-a cumparat o racheta. Maro. Departe-i ziua cand i s-a prezis nereusita. Connolly si-a schimbat parerea. Billie Jean o aude cand il intreaba pe un antrenor pe cine vede in varf si cum ii corecteaza raspunsul, aratand spre King: “O, nu! Singura cu sanse reale ea e”. Trecuta-i si ziua cand a plecat in Australia, unde s-a pregatit cu marele antrenor Mervyn Rose, fagaduindu-le prietenilor ca va deveni “cea mai buna jucatoare din lume”. A devenit.

“Manolo Is King, And A King Is Queen”, se scrie in iulie 1966 despre castigatorii de la Wimbledon, spaniolul Manolo Santana si ea. King e Regina. Stapaneste circuitul feminin. Nu doar pe teren. Duce mai departe campania egalitara inceputa la 12 ani, cand a protestat ca nu i s-a permis sa apara intr-o fotografie a clubului de tenis din Los Angeles, pe motiv ca purta un sort facut de mama ei, in locul regulamentarei rochii sau fuste albe. Militeaza pentru premii egale in tenis pentru femei si barbati. Aduna trofeu dupa trofeu. Duce “Batalia sexelor”, meci memorabil prin efectul asupra societatii si prin contributia la miscarea feminista, urmarit pe Cosmodromul din Houston de 30 492 de spectatori si cu o audienta la televiziune de 48 de milioane de oameni, invingandu-l pe fostul campion de la Wimbledon, Bobby Riggs. Doboara record dupa record in tenis. Impreuna cu sotul ei, Larry King, pune bazele WTA, organizatie careia-i devine presedinte. Joaca, joaca si castiga. Infiinteaza Fundatia Sportivelor si Echipa Mondiala de Tenis, si cate altele. La 39 de ani, sapte luni si 23 de zile, devine, la Birmingham, cea mai varstnica jucatoare care castiga un turneu de simplu. Continua sa fie activa in diferite organizatii si inca se bate pe mai multe fronturi, dupa ce s-a retras din tenis, la aproape 47 de ani.

O viata cat pentru mai multe carti. Doua file aici, incheiate cu un citat din King: “Am incercat sa nu fac ceva vremelnic. Am incercat sa construiesc fundatia, pentru ca generatia viitoare sa duca lucrurile mai departe.”